vineri, 18 februarie 2011
Unul dintre cel mai neobisnuiti copaci din lume
Se numeste Jabuticaba, sau aborele de struguri, si se gaseste numai in jungla amazoniana din Brazilia. Ceea ce il face de-a dreptul neobisnuit este modul in care fructele sale apar direct pe trunchiul copacului si nu pe ramuri, asa cum se intampla in cazul tuturor celorlalti pomi fructiferi. Fructele, jaboticabas, sunt comestibile si pot fi consumate crude, fara a necesita o preparare prealabila.
Spre deosebire de alti pomi, fructele sale pot fi culese si mancate direct de pe trunchi. Pentru a supravietui, Jabuticaba a evoluat prin a-si face mai accesibile roadele pentru acele animale care nu se pot catara. Astfel, ele pot ajunte la fructe, le pot manca si pot diseminta semintele departe de pomul-sursa.
joi, 17 februarie 2011
Cel mai vechi copac din lume, in varsta de 9550 de ani, descoperit in Suedia
In provincia suedeza Dalarna a fost descoperit un molid cu varsta incredibila de 9550 de ani. “Molidul s-a dovedit a fi un supravietuitor tenace in conditiile in care acesta traiestesi astazi in ciuda dramaticelor schimbari climaterice derulate de-a lungul acestei perioade de timp impresionante” declara descoperitorul acestuia, profesorul Leif Kulman de al Universitatea de Geografie din Umea.
Fascinata descoperire a avut loc intr-un grup compact de padure in Muntii Fulu din provincia Dalarna. Specialistii botanisti au gasit in acest loc un numar de patru generatii de molizi datati cu varste matusalemice. Au fost astfel datati si catalogati arbori cu varste de 375, 5660, 9000 si 9550 de ani. Varsta acestora a fost stabilita cu ajutorul casicei déjà datari cu Carbon 14 de catre un laboratory din Miami, Statele Unite.Pana la acesta descoperire, in cercurile stiintifice se creea ca cei mai batrani arbori sunt pinii din America de Nord, datorita faptului ca in cadrul acestei specii s-au gasit exemplare de pini cu varste cuprinse intre 4000 si 5000 de ani.Surprizele cercetatorilor nu s-au oprit aici. Cntinuand expeditia spre Muntii Laponiei, echipa de botanisti au gasit un grup izolat de 20 de molizi, fiecare in varsta de peste 8000 de ani. Toti acesti molizi, inclusiv recordmen-ul de 9550 de ani se afla intr-o stare de sanatate excelenta, nefiind afectati de paraziti, putregai sau alte boli ale lemnului caracteristice copacilor cu varste foarte inaintate.
Profesorul Leif este de parere ca secretul din spatele atingerii acestor varste matusalemice rezida in faptul ca in ciuda incalzirii globale in ultimii ani, acesti copaci au reusit sa dezvolte un nou trunchi viu din mijlocul celui mort. Aceasta uluitoare capacitate de regenerare nu a fost intalnita la alte specii de conifere. Tot el afirma ca factorul climacteric a fost de partea acestor molizi, ei crescand pe partea de Est a Muntilor Scandinaviei, unde iernile sunt mai blande decat pe versantul norvegian al acestor munti.
Baobabul
Baobabii, copaci supranumiti si "cu fundul in sus" isi au originile in Madagascar (6 specii), Africa (1 specie) si Australia (1 specie). Baobabii ating inaltimi intre 5 si 30 de metri si diametrul trunchiului ajunge intre 7 si 11 metrii. In Africa de Sud exista un exemplar de baobab, considerat cel mai mare din lume inca in viata, a carui trunchi atinge 47 metrii in circumferinta si 15 metri in diametru. Se crede ca baobabii traiesc mii de ani, lucru greu de verificat avand in vedere ca trunchiul de baobab nu are inele de crestere ca si alti copaci. Totusi testul cu carbon-14 poate da indicii asupra varstei baobabilor.
Copac din genul „Adansonia”, familia „Bombacaceae”, ale cărui ramuri sunt asemănătoare rădăcinilor, de unde și numele de „copac cu capul in jos”. El se mai numește „copacul butoi”. Are un trunchi exagerat de gros, până la 9 m diametru. Trunchiul baobabului este altfel decât trunchiul altor copaci: el este moale, fibros și umed. Pulpa fructelor sale este comestibilă, fiind cunoscută sub numele de „pâinea maimuței”.
Calendarul Mayas
Astronomia nu a avut taine pentru ei, iar Apocalipsa insasi si-a anuntat la nivel de minut venirea in calendarele pe care le-au sfredelit in piatra. Maiasii sunt un trend al momentului, prezent pe buzele tuturor, dar despre al caror stil de viata oamenii stiu putine lucruri. Pentru ca unii mistici alarmisti au descifrat din calculele acestei civilizatii misterioase ca sfarsitul lumii ne asteapta fix in data de 21 decembrie 2012, merita sa incercam o intelegere mai riguroasa a metodelor folosite de populatia Maya in masurarea timpului.
Originar din zona Mezoamericana, cuprinsa intre Mexic si America de Sud, poporul maias si-a dus existenta in teritorii ce astazi poarta denumiri ca Belize, Honduras, Guatemala, El Salvador, Yucatan, sau Chiapas. Acelasi spatiu geografic a fost in trecutul mai indepartat leaganul dezvoltarii culturilor Azteca, Olmeca, Tolteca si Teotihuacaneana.
Mezoamericanii si-au inceput scrierea la mijlocul perioadei pre-clasice, intre anii 2.000 iHr. si 300 d.Hr. Maiasii au fost insa primii ocupanti ai acestei regiuni care au pastrat “registre” istorice si care au pus bazele unei forme complexe de masurare a timpului. Ei se foloseau de stele sau masive monumente de piatra, pentru a-si sculpta evenimentele sociale, cunostintele astronomice si calendarele. De asemenea, si-au inscriptionat credintele religioase si mitologia pe ceramica. Maiasii nu au fost primii oameni care au intrebuintat calendarul, diferite variante existand in uz in toata lumea in acea perioada, dar ei, spre deosebire de alte popoare, au realizat patru versiuni diferite. In functie de nevoi, maiasii foloseau un calendar sau altul pentru a-si inregistra diversele evenimente.
Tzolk’in sau anul de 260 de z
ile
Primul calendar folosit de populatia Maya a fost Tzolk’in, ce cuprindea o perioada ciclica de 260 de zile. Referitor la acest lucru, o teorie sustine ca, de vreme ce numarul de 260 de zile reprezinta durata unei sarcini, calendarul s-ar fi bazat tocmai pe acest lucru, in timp ce alte ipoteze propun durata cultivarii porumbului ca element de referinta. Cel mai probabil, calendarul se baza pe numere.
Acestea jucau un rol foarte important in cultura Maya, iar numerele 20 si 13 erau esentiale pentru calendarele lor. Cel dintai semnifica numarul total al degetelor unei persoane, iar numarul 13 se referea la punctele importante din corpul uman unde maiasii credau ca bolile actioneaza asupra organismului: un gat, doi umeri, doua coate, doua incheieturi, doua solduri, doi genunchi si doua glezne. De asemenea, in cultura Maya, Edenul de unde lorzii sacri conduceau lumea numara 13 niveluri spirituale.
Aceste doua numere au fost folosite pentru realizarea calendarului Tzolk’in. In calendarul Gregorian, avem sapte zile ale saptamanai si, in functie de luna, intre 28 si 31 de zile. Calendarul Tzolk’in este format din 20 de zile cu nume diferite si 13 numere. Zilele sunt numerotate din 13 in 13, iar numele sunt reluate secvential din 20 in 20.
Calendarul Tzolk’in incepe cu ziua Imix’ si cu numarul unu. Zilele continua pana cand toate cele 13 numere sunt folosite. Apoi, numerele incep din nou de la 1, dar zilele continua cu cea de-a 14-a denumire. Odata ce se ajunge la 13 B’en, se va continua cu 1 Ix, 2 Men 3 Kib’ si tot asa pana la a 20-a denumire Ajaw. In acest punct, numele zilelor incep iarasi, dar numerele continua, 8 Imix’, 9 Ik’, 10 Ak’b’al si asa mai departe.
Din acest motiv, calendarul Tzolk’in prezenta 260 de zile unice. Functiona pe principiul combinatoriu a doua grupe. Una mai mare, de 20 de nume, si una mai mica, de 13 cifre. Daca se incepe de la corespondenta 1 si Imix’, prin rotire, pana la urmatoare alipire a acelorasi doua elemente, se vor fi consumat 260 de posibilitati unice.
Pe langa intrebuintarea sa conventionala, maiasi dadeau calendarului si o semnificatie oculta, asemanatoare cu cea pe care noi o avem astazi. Ei credeau ca data nasterii unei persoane determina caracteristicile personalitatii acesteia, asa cum cred oamenii prezentului despre semnele zodiacale. Maiasii foloseau, de asemenea, calendarul pentru a-si stabili programul de cultura agricola. Dura un ciclu de 260 de zile pentru a pregati pamantul in vederea plantarii porumbului si alte 260 de zile erau necesare pentru a creste si a-l recolta.
Preotii foloseau calendarul pentru a determina momentele in care anumite evenimente urmau sa aiba loc pe parcursul anului. La inceputul fiecarui uinal, o perioada de 20 de zile, un saman facea anumite calcule pentru a determina cand vor avea loc evenimentele religioase si ceremoniale. Apoi stabilea datele cele mai prospere sau norocoase pentru comunitate.
Calendarul Sferic precede Marea Numaratoare
In timp ce Tzolk’in servea eficient acestor activitati, el nu putea fi folosit in toate scopurile necesare maiasilor. De exemplu, nu putea masura un an solar, adica perioada necesara Pamantului sa faca o miscare completa de revolutie. Din acest motiv, maiasii aveau nevoie de un calendar mai precis, ca sa masoare ceea ce noi numim astazi an, necesitate care a condus la realizarea calendarului Haab.
Acesta era foarte asemanator cu cel Gregorian pe care il folosim astazi. Se baza pe rotatia Pamantului in jurul Soarelui si era folosit pentru agricultura, economie si activitati “contabile”. Asemeni calendarului Tzolk’in, era format din uinali, iar fiecare zi isi avea propriul numar si o glifa unica. Spre deosebire de Tzolk’in, care folosea 13 uninali, pentru a reprezenta 260 de zile, Haab continea 18 uinali, ca sa intruneasca un numar total de 360 de zile unice. Astronomii au remarcat insa ca 360 de zile nu ii ajung planetei sa faca un ciclu complet in jurul Soarelui, asa ca au mai inserat cinci zile nedenumite, in ciuda afinitatii pentru sume rotunde.
Totusi, desi acest calendar dura mai mult decat Tzolk’in, maiasii au vrut sa creeze unul care sa inglobeze o perioada si mai mare, asa ca s-au gandint sa combine cele doua metode de gestionare cronologica in reprezentarea Calendarului Sferic.
In cadrul acestuia, cele 260 de zile din Tzolk’in au fost imperecheate cu cele 365 ale calendarului Haab. Cele doua erau combinate dupa aceeasi metoda in care erau corelate numerele si numele in calendarul Tzolk’in. In acest fel, Calendarul Sferic avea 18.890 de zile unice, pentru o perioada de 52 de ani.
Era cel mai cuprinzator calendar din Mezoamerica de pana atunci, dar astronomii maiasi aveau dorinta sa “cartografieze” timpul peste generatii. Astfel, ei au pus bazele unui calendar capabil sa-i “poarte” peste sute si chiar mii de ani, pe care l-au denumit “Marea Numaratoare”. Durata pe care o reprezinta se numaste Marele Ciclu si consta din aproximativ 5.125 de ani si patru luni.
Acest ultim calendar s-a dovedit insa mai greu de inteles, fiind mai complex decat combinarea a doua calendare pentru obtinerea unuia nou. Cercetatorii zilelor noastre s-au ambitionat totusi sa descifreze si aceasta “tehnologie” ultima a maiasilor si au concluzionat ca pentru a gasi o corespondenta cu zilele calendarului Gregorian, este necesara numerotarea zilelor de la inceputul Marelui Ciclu al Marii Numaratori.
Se termina Lumea sau numai speculatiile?
Antropologul englez Sir Eric Thompson a comparat datele ambelor calendare si a confirmat banuiala ca inceputul Marelui Ciclu curent a fost la data de 13 august 3114 i.Hr., facand ca finalul acestei perioade sa fie, asa cum probabil banuiti deja, 21 Decembrie 2012. Teoreticienii cred ca aceasta este ziua in care lumea se va termina si toate fapturile vii vor muri. Totusi, maiasii insisi nu credeau cu adevarat ca lumea se va termina la finele acestui interval. De fapt, ei considerau ca este chiar un prilej de mare bucurie si noroc atunci cand planeta tranzita cu succes un intreg Mare Ciclu. La urma urmei, omenirea a mai suferit alte trei astfel de treceri si Pamantul se afla inca aici.
Ceea ce unii cred insa ca face acest al patrulea ciclu mai special, este ca el se termina odata cu desfasurarea unui important eveniment astronomic. In perioada zilei de 21 decembrie 2012, Soarele se va alinia cu centrul Caii Lactee, eveniment care se intampla o data la aproximativ 26.000 de ani si al carui efect nu poate fi decat presupus si speculat. Oamenii de stiinta rationali sunt insa de parere ca este putin probabil ca acest fenomen sa afecteze cumva Pamantul si se asteapta ca presupusa “Zi a Judecatii” sa treaca la fel ca oricare alta. In calendarul Marea Numaratoare, datele sunt reprezentate prin cinci campuri, asa cum datele noastre au numai trei. Acestea reprezinta, consecutiv, numarul de baktuni, cel de katuni, tuni, uinali si kini trecuti de la inceputul Marelui Ciclu pana la ziua urmarita.